Cioburi

Era iulie, 13. Noaptea de vară s-a hotărât să-şi tulbure lenta curgere. S-a milostivit să mai dea voie unui suflet să-şi facă loc într-o lume ce peste puţin timp avea să fie măcinată de mişcări violente provocate de o presiune de nesuportat ce apăsa pe români, de cutremurări în structura lor mentală.

Au trecut zilele, saptămânile, lunile. Au trecut şi nu am simţit nimic. Nici măcar o pişcătură. În universul meu simplu s-au trecurat doar ecouri ale Revoluţiei, dar atât de vagi….

Am crescut încet, încet, cu genunchi juliţi, cu energia unui ştrengar (care a dispărut), cu păpuşi şi aventuri copilăreşti la bunici unde transformasem o casă părăsită într-o scenă a poveştilor cu regi şi regine.

Am savurat şi gustul a zeci de dulciuri, sucuri, îngheţate. M-am îmbătat cu parfumul vechi al hainelor bunicii, al florilor de salcâm din pădurea de la Zăvestreni şi am dumicat seri în care ascultam păreri despre lume, Pavel Coruţ, comunism, daci şi romani.

M-am rasfăţat singură tratându-i pe cei mai mari la început cu sfială, apoi cu sinceritate, deschidere şi uneori cu o îndrăzneală obraznică.

Am ales ce prieteni pot avea, ce pot citi, ce pot cumpăra, ce pot iubi ori ignora.

Ce bine că eu am putut alege! Am avut ceea ce doreau oamenii când abia scânceam – libertate.

Mihaela Vochin

Advertisements

Leave a comment

Filed under memorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s